Postul France 2 a difuzat săptămâna trecută „imagini teribile, filmate în ferme poloneze și ungurești, cu gâște jumulite vii în condiții nedemne și revoltătoare”, afirmă starul, o apărătoare pătimașă a cauzei animalelor.
„Această operațiune barbară, care provoacă răni grave și o suferință extremă păsărilor, poate fi repetată de până la patru ori pe an!”, își exprimă indignarea Brigitte Bardot.
„Plăgile sunt cusute, rapid și pe viu, de persoane însărcinate să smulgă maximum de pene în cât mai puțin timp”, adaugă fosta actriță într-un comunicat difuzat de Fundația sa pentru apărarea drepturilor animalelor.
Penele de gâscă și de rață sunt utilizate pentru confecționarea unor haine, de exemplu jachete.
Brigitte Bardot notează că Polonia și Ungaria au „ratificat totuși Convenția europeană pentru protecția animalelor în ferme”.
„Trebuie să interziceți această practică rușinoasă și intolerabilă într-o țară a Uniunii Europene, care are datoria să fie exemplară în această lume dezumanizată”, le transmite actrița premierului polonez Ewa Kopacz și omologului ei ungur Viktor Orban. „Atunci când o țară ratifică un tratat, cel puțin să-l respecte!”, îndeamnă ea.
Potrivit Fundației Brigitte Bardot, jumulirea gâștelor și rațelor vii reprezintă „până la 80% din colectarea la nivel mondial” a penelor.
Contactate de AFP, serviciile lui Kopacz au declarat că „nu sunt la curent” cu demersul Fundației.